Când Un Înger Moare

libEluLLah

0 fans

libEluLLah


3:34
#1

 Become A Better Singer In Only 30 Days, With Easy Video Lessons!

Când un înger moare din cer curge o lacrimă
Lacrima se face ploaie iar lumea-i cuprinsă de rugină
Și fiecare se zbate să facă să dreagă să treacă peste problemele care-l apasă zi de zi
Când vezi că tot intră-n tipar te-ntrebi dacă să tragi concluzii sau e prea devreme
Cauți veșnic o modalitate de-a nu te mai teme
Ora șapte s-a lăsat seara și ploaia s-a-ntețit
Mă văd stând în pat, n-am idei să fac un beat
Oricum am făcut destule pentru mințile nebune
Și-am ajuns să dau pe ele da-ncă-mi dau filme pe elle
Mulți avem filme proaste, dar noi suntem regizorii
Deci facem ceva sau rămânem tot așa?
Evoluăm, direcția-i bună, doar că sensul e greșit
Și mă necăjesc și eu când te văd așa necăjit
Zece zero șapte, azi am început devreme
Ca să nu mai stau până târziu că și-așa nu mai pot
Cu stilu' de viață m-a prins oboseala și bine că nu mi-a plăcut drogangeala
Se putea și mai bine da' se putea mult mai grav
Nu pot decât să-mi mulțumesc acum că n-am niciun nărav
N-am degetu' suav pentru că nu-s trândav
Deși n-am fost zugrav, nu am fost nici zidar
Nici nu mai pot merge pe cărare c-a inundat-o ploaia
Drumul e alunecos și întunecos
Iar eu în picioarele goale și fără lanternă
Nu am nici măcar o șansă să merg în neștiință, beznă
Mai am o-ntrebare, când un înger moare, unde se duce?
O ia printre noi, sau ca noi în pământ?
Când un înger moare, unde se duce?
Privește-mă cum plec și spune-mi...
O sticlă de cola pe masă, e terminată, dar treaba mea încă nu
Capu' plin și-inima goală, doar beat mă simțeam viu, ce simțeam nu pot să descriu
Voiam să mă opresc, știind că greșesc
I-un lucru firesc, da' n-am vrut să clachez
Mă bucur că n-am făcut-o, deși-ncă am dubii
C-am probleme cu încrederea în mari proporții
Cânt la pian cu ochii închiși plângând
Că-n ultima vreme m-a-nspăimântat fiecare gând
Existența mea se-află sub semnu-ntrebării
E o chestiune de timp pân-o să fiu dat uitării
Par că am de toate cumva? Zi-mi dac-așa pare
O să-ți dovedesc că nu mai am nimic, îți jur
Am niște-amintiri de-ar trebui să zic amin
Deschide-mi pieptul și vezi ce-a rămas acum
Dacă mor diseară mă-ntreb cui îi voi lipsi?
Oare voi fi ținut minte sau rămân în lemnoase cutii?
Tot ce-am făcut și creat va rămâne-n mintea cuiva
Sau va fi totu' uitat și aruncat în debara?
Când o să mor n-o să las bunuri nimănui
O să las caietu' ăsta de căpătâi
E special însa nu va schimba lumea
Dar o să schimbe lumea pentru tine
Întins pe canapea și privind spre tavan,
Curge un dicționar, eu selectez
Cuvinte rafinate, simultan
Expresii cu care mă delectez
Un vânt rece de mori bate și îmi dă fiori
Seara asta devine parcă tot mai întunecată
O vioară mă-nvioară când viața-i amară
Ăsta e cântecul meu de lebăda, ultimul din cămară.

 Watch: New Singing Lesson Videos Can Make Anyone A Great Singer

Written by: Robert Grosu

Lyrics © DistroKid

Lyrics Licensed & Provided by LyricFind

Discuss the Când Un Înger Moare Lyrics with the community:

0 Comments

    Citation

    Use the citation below to add these lyrics to your bibliography:

    Style:MLAChicagoAPA

    "Când Un Înger Moare Lyrics." Lyrics.com. STANDS4 LLC, 2024. Web. 6 May 2024. <https://www.lyrics.com/lyric-lf/10383056/libEluLLah/C%C3%A2nd+Un+%C3%8Enger+Moare>.

    Missing lyrics by libEluLLah?

    Know any other songs by libEluLLah? Don't keep it to yourself!

    Browse Lyrics.com

    Quiz

    Are you a music master?

    »
    "Girl you are to me, all that a woman should be and I dedicate my life to you" are lyrics from what song by Atlantic Starr?
    A Always
    B Secret Lovers
    C I'm in Love
    D Masterpiece

    Free, no signup required:

    Add to Chrome

    Get instant explanation for any lyrics that hits you anywhere on the web!

    Free, no signup required:

    Add to Firefox

    Get instant explanation for any acronym or abbreviation that hits you anywhere on the web!

    libEluLLah tracks

    On Radio Right Now

    Loading...

    Powered by OnRad.io


    Think you know music? Test your MusicIQ here!