Noiembrie

Tryx

0 fans

Tryx


4:40
#1

 Struggling with Noiembrie? Become a better singer in 30 days with these videos!

Ți-am zis de multe ori că nu voi mai fi trist
Chiar dacă mă sufoc, îmi dai putere să rezist
Știu că cer prea multe și ofer tot mai puțin
Am ajuns să fiu ca tine-n lumea asta un străin
"Eu vreau să te văd mare!", dar, te-am dezamăgit
M-am închis de mult în mine, de asta nu ți-am vorbit
Chiar dacă au trecut câțiva ani buni și nu mai ești aici
Vrei mereu să mă vezi tare și să mă ridici

Mi-aduc aminte cum te duceai să povestești
Despre ce făceam pe scenă, ai vrut mereu să-ți amintești
De micile realizări, te făceam mai fericit
Spuneai la fiecare: "Uite! Al meu a reșit!"
N-am fost atât de bun, nici nu ți-am mulțumit
Știu că e târziu acum, dar, știu ce vreau s-admit 
Prezența ta m-a învățat că oriunde m-aș duce
Trebuie să stau drept chiar dacă-n spate am o cruce

Dacă mă-ntrebi de mama, și dacă este bine
Nu știu ce mai face acum, dar, știu că-i este dor de tine
Chiar dacă nu îmi spune, se vede-n ochii ei
Te caută prin gânduri, în brațe vrea s-o iei
Demonii din suflet mă sufocă zi de zi
Dar, tu mereu îmi dai putere pentru a zâmbi
Aș vrea să fii aici, să mai spunem câte-o glumă
Să glumești spunând că mă vei lăsa în urmă

Te las să pleci
Și sufletu-mi cere răbdare
Noiembrie cu mâini reci

"Eu vreau să te văd mare!", dar, m-am făcut mic
Probabil m-am pierdut din ochii tăi, și nu mai spui nimic
Nici nu te mai visez așa cum o făceam cândva
Mi-e dor să te ascult, dar, nu țin minte vocea ta
Nu știam că dorul doare, nu știam pân-ai plecat
Nopțile au prins culoare, dar, eu m-am decolorat
Am înțeles că moartea are ce să spună
Dar, nu suntem pregătiți pentru ce ne lasă-n urmă

Poate e târziu, poate e devreme
Ceasul încă bate ca să lase alte semne
Te caut cu privirea printre nori
Nu știu dacă plouă, sau vrei să cobori
Mi-e ciudă că nu te pot ajuta mai mult
Nu mai am nici voce, dar, pot să te ascult
Nu vreau să te supăr dacă mă uit după tine
Dar, oriunde ai fi, vreau să știu că ți-e bine

Nu știu ce-ai simțit văzându-mă căzând
Dar ți-am promis c-o să mă-ntorc râzând
Sunt doar un dezastru care vine și apune
Dar, știu că după un sfârșit vin lucrurile bune
Spune-mi dacă te rănesc prin gândurile mele
Poate-ar fi mai bine să închei, deși e prea devreme
Mai vreau să stau cu tine pentru câteva secunde
Când voi pleca și eu, cine-o să te asculte?

Să fii singur și să plângi, doare mult mai tare
Mai ales când cineva nu șterge lacrimile tale
Nu știu cum te simți acum, dar, nu mai ai culoare
Te voi lăsa să pleci, și-o să-mi cer iertare
Dacă vrei să vii acasă, chiar și printr-un vis
Nu-i nevoie să mai bați la ușă, nu-i nimic închis
Te aștept aici să mai spunem înc-o glumă
Să fim fericiți înc-o dată împreună

Te las să pleci
Și sufletu-mi cere răbdare
Noiembrie cu mâini reci

 Struggling with Noiembrie? Become a better singer in 30 days with these videos!

Written by: Raileanu Ionut

Lyrics © DistroKid

Lyrics Licensed & Provided by LyricFind

Discuss the Noiembrie Lyrics with the community:

0 Comments

    Citation

    Use the citation below to add these lyrics to your bibliography:

    Style:MLAChicagoAPA

    "Noiembrie Lyrics." Lyrics.com. STANDS4 LLC, 2024. Web. 28 Apr. 2024. <https://www.lyrics.com/lyric-lf/8794329/Tryx/Noiembrie>.

    Missing lyrics by Tryx?

    Know any other songs by Tryx? Don't keep it to yourself!

    Browse Lyrics.com

    Quiz

    Are you a music master?

    »
    What is the name of Eddie Van Halen’s favorite guitar?
    A EVH1
    B Eruption
    C Striper
    D Frankenstrat

    Free, no signup required:

    Add to Chrome

    Get instant explanation for any lyrics that hits you anywhere on the web!

    Free, no signup required:

    Add to Firefox

    Get instant explanation for any acronym or abbreviation that hits you anywhere on the web!

    Tryx tracks

    On Radio Right Now

    Loading...

    Powered by OnRad.io


    Think you know music? Test your MusicIQ here!